Dan Petrescu spune că s-a opus plecării lui Adiță Păun: „Cuvântul decisiv îl are patronul”. Ce spune antrenorul de la CFR Cluj despre Cupa României

Dan Petrescu spune că s-a opus plecării lui Adiță Păun: „Cuvântul decisiv îl are patronul”. Ce spune antrenorul de la CFR Cluj despre Cupa României
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sistemul inovativ din Cupa României le creează bătăi de cap și antrenorilor. Dan Petrescu a recunoscut că nu prea înțelege sistemul. Totodată, antrenorul a vorbit și despre jucătorii plecați în ultima perioadă de la CFR Cluj.

Din acest an, ultimele 24 de echipe rămase în Cupa României au fost împărțite în grupe de câte 6 echipe.

Chiar dacă clasamentul va fi comun, cele 6 echipe vor juca doar cu 3 dintre adversarele din grupă, iar primele două clasate vor merge mai departe.

„Înțeleg că jucăm 3 meciuri în deplasare. Că sunt grupe de 5 sau 6 și jucăm numai cu 3. Cum e? Sincer, nu prea înțeleg. Jucăm 6 echipe și sunt 3 meciuri? Ar trebui 5 meciuri, nu? E ceva… N-aș vrea să critic sau să comentez. Dar cu punctele luate ați mai văzut undeva? Avem noi ideile noastre, trebuie să le respectăm”, a spus Dan Petrescu, care a anunțat de pe acum că CFR va evolua cu garnitura a doua în Cupă:

„La ce program avem noi, 3 meciuri în deplasare ne mai trebuiau. Va fi foarte greu, dar voi rula tot lotul, vor juca jucători de la echipa a doua și vom juca să câștigăm. În Cupă, din păcate, în acești ani am jucat numai în deplasare. Dacă n-ar fi fost cupele europene sunt convins că ne axam foarte mult și pe Cupă. Dar în niciun caz nu vom neglija Cupa României și nu vom trimite jucători care nu au nicio șansă să câștige meciul. Vom încerca să câștigăm”.

„Tot timpul îl aruncăm pe Dan Petrescu în față. Nu eu decid cine pleacă și cine vine la CFR”

Adrian Păun este ultimul jucător care a părăsit CFR, pentru a se transfera la Hapoel Beer Sheva. Antrenorul campioanei s-a supărat că plecările de la echipă îi sunt atribuite lui. „Dan Petrescu este antrenorul clubului. Dan Petrescu nu este proprietarul clubului, nu este director sportiv, nu e președinte, nu e patron. Eu antrenez ce mi se pune la dispoziție. Părerea mea este că jucătorii buni gen Betancor, Păun, Dugandzic, care au plecat eu n-am fost de acord, dar nu trebuie să decidă Dan Petrescu. Trebuie să decidă jucătorul și clubul. Jucătorii aceștia și clubul au vrut să plece.

Antrenorul antrenează ce are la dispoziție. N-are rost să facem speculații că Dan Petrescu l-a pierdut prea ușor pe Dugandzic, pe Betancor. Nu Dan Petrescu, CFR Cluj! N-am vrut să plece niciunul dintre acești jucători. Cuvântul decisiv îl are patronul și jucătorul. Tot timpul îl aruncăm pe Dan Petrescu în față. Nu eu decid cine pleacă și cine vine la CFR”, a declarat Petrescu.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×